Dacă petreci puțin timp pe rețelele de socializare vei vedea diferitele moduri în care brandurile utilizează videoclipurile în scopuri de promovare.

Video-urile pot crește probabilitatea unei achiziții, iar un studiu al companiei de marketing Syndacast arată că peste jumătate dintre afacerile respondente consideră că înregistrările video au o rentabilitate mai mare a investițiilor decât orice altă formă de marketing, scrie Small Business Trends.

Marketingul video în 2020

Potrivit unui studiu al companiei de marketing YouAppi, 85% dintre agenții de marketing intenționează să crească sumele de bani investite în producția video în anul 2019 — în creștere de la 75%.

Studiul mai arată că:

  • Peste 75% dintre respondenți au declarat că videoclipurile sunt foarte importante pentru atragerea clienților.
  • Prioritățile în materie de video marketing s-au modificat între 2017 și 2019.
  • Videoclipurile sunt captivante și informative și pot ajuta aproape orice fel de afacere.

Pentru a avea rezultate bune în marketing cu ajutorul videoclipurilor trebuie să respecți câteva reguli simple:

  • Lucrează cu profesioniști. Un clip video te poate propulsa sau doborî.
  • Captează atenția. Nu folosi texte lungi și este de preferat ca materialul video să fie concis.
  • Nu manipula / nu exagera. Nu dorești ca potențialii clienți să se simtă înșelați sau păcăliți când văd videoclipurile tale.
  • Oferă informații utile și clare. Atunci când înțeleg că videoclipurile tale sunt utile, acest lucru creează încredere. Un clip prea lung, sau fără conținut relevant, ar putea face ca cei care l-au vizionat să nu mai urmărească un alt videoclip de-al tău.
  • Spune o poveste, creează emoții. Vizitatorii se așteaptă să urmeze un fir narativ atunci când consumă conținut video.
  • Nu te complica. Videoclipul nu trebuie fie un document de cercetare sau un manual de operațiuni. Un videoclip trebuie să răspundă la: cine? / ce? / unde? / de ce? / când?

Arată-le clienților ce se întâmplă în “spatele scenei”.

Nu există o modalitate mai bună de a umaniza un brand decât prin a prezenta clienților cum arată oamenii și procesele din spatele produselor sau serviciilor pe care le folosesc.

Totuși, există riscul ca videoclipurile de acest fel să fie privite ca inutile, dacă nu prezintă un unghi interesant sau n-au ceva unic din perspectiva afacerii.

Acest tip de materiale video pot fi folosite pentru a arăta echipa din spatele produselor și pentru a face spectatorii interesați să afle mai multe despre brand.

Îți dăm și câteva idei:

  • Realizează un material video în care prezinți cum este produs un alt videoclip despre afacere pentru public.
  • Prezintă afacerea din mai multe unghiuri. Combină imagini dintr-un team building cu angajații cu filmări dintr-o zi normală de lucru.
  • Prezintă progresul. Dacă afacerea trece prin orice schimbare, cum ar fi o renovare majoră a biroului sau o nouă versiune de produs, ține publicul la curent.